duminică, martie 08, 2015

De luna cafelei, o carte despre cafea: Cafea, cafenele – de Michel Braudeau

Cred că aș putea să declar liniștită, luna Februarie ca fiind luna Cafelei pentru mine. Având o imensă obsesie cu această băutură și fiind și ziua mea, am primit o mulțime de cadouri pe tema cafelei. De la cafea măcinată, la cea instantă, la un bialetti (ibric italienesc tradițional), și chiar o carte despre cafea!







După o pauză îndelungată, atât de la citit cât și de la scris, am primit cadou o carte genială, fix pe gustul meu. Cartea se intitulează Cafea, Cafenele și este scrisă de romancierul și criticul literar francez, Michel Braudeau. Mulțumesc mult, Xaara Novack!

Este genul de lectură numai bună de savurat într-o călătorie lungă cu trenul, sau într-o după-amiază relaxantă. Autorul a reușit să îmbine perfect ghidul unui călător în lume cu istoria cafenelelor, protagonistul fiind, desigur, cafeaua însăși.

Autorul descrie povestea cafelei, de la mitul fructului ciudat - care a ținut treaz caprele unui păstor din Etiopia, pe nume Kaldi în urmă cu o mie de ani - la cel mai comercializat produs din lume, după petrol. Desigur că oriunde și-a făcut apariția această minunată licoare, rezultatele n-au întârziat să apară, și uite așa, încetul cu încetul a cucerit întreaga lume.

”În câțiva ani, întreaga Europă a cedat armele în fața intrigantului negru și rezultatele au fost mereu aceleași: amatorii acestei băuturi au făcut cunoștință, conversațiile s-au încins, la fel și ziarele”

Înțelegeți la ce se referă? Adică practic, oamenii au început să se adune cât mai des, în număr cât mai mare, să discute și să împartă idei, care mai de care mai amenințătoare cu privire la autoritățile locale. Au început să se apropie din ce în ce mai mult, de Epoca Luminilor.
Cafeaua a devenit focul ce alimenta cele mai aprinse conversații și pe cei mai pasionați dintre scriitori și filozofi.

”Montesquieu  și, înaintea lui, stăpânii Imperiului Otoman sau înțelepții Veneției nu se înșelau când priveau cu suspiciune cafeaua. Ascunde un spirit de libertate, un demon delicios (”negru ca dracu, fierbinte ca iadul, pur ca un înger, dulce ca amorul”, spunea Talleyarand), un elixir indispensabil filozofilor, scriitorilor și simplilor vorbăreți, dar și otravă, dușman al autorității.”

Mi-a făcut mare plăcere să plonjez în lumea acestei cărți, o lume uitată, rar întâlnită în ziua de azi: lumea cafenelelor așa cum erau, așa cum mi-ar plăcea să fie și în prezent.
Să nu credeți că este o carte de istorie sau un ghid de călătorie. Nu. Este genul lectură care te ia pe sus, și îți prezintă o lume demult uitată, și care te pune pe gânduri despre importanța băuturii pe baza căreia tot mai mulți oameni își clădesc diminețile. În timp ce alții au ajuns să o considere ceva comun, precum apa, deși este mult mai puternică decât pare.

Știți cum sunt eu când rămân fără cafea? Depresso J



În încheiere vă las cu citatul meu preferat din Cafea, Cafenele:

”Oare cafeaua face bine la sănătate? Răspunsul depinde parțial de cel care pune întrebarea. Pentru mințile despotice cam obscure, este de preferat ca poporul să zacă într-o relativă somnolentă și să evite adunările prea dese între subiecții care îl alcătuiesc. […]
Motiv pentru care în lumea musulmană emirii și imamii – după ce au considerat că este o băutură excelentă pentru cei dornici să se roage noaptea și utilă pelerinilor care călătoreau cu cămilele în deșert, oameni singuri și unii, și ceilalți – s-au răzgândit  când au constatat că îi incită pe cetățenii obișnuiți să vorbească mai mult decât trebuie; ba mai rău, să vorbească între ei, să discute în cafenele. De aici și până la a se pune pe meditat, e doar un pas.”


Sper că v-am făcut poftă atât de o lectură bună, cât și de o cafea la fel de buna J


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu