joi, aprilie 30, 2015

East European Comic Con 2015

Am câteva întrebări pentru voi, dragii mei cititori:

Vă plac filmele și serialele? Sunteți nebuni după Spartacus, Game of Thrones sau Stăpânul inelelor?

SAU

Aveți o pasiune după jocuri video, benzi desenate sau ANIME? Vă place să va costumați și să vă distrați?

Dacă răspunsurile voastre sunt DA la oricare dintre întrebările de mai sus, atunci locul vostru este la Romexpo în București! De ce? Pentru că nicăieri decât la Romexpo se va organiza cel mai MARE și mai TARE eveniment pentru pasionații de filme, jocuri video, benzi desenate și distracție din estul Europei! DA ați ghicit! Vorbesc despre East European Comic Con , unde veți avea posibilitatea de a vă întâlni cu invitați celebri din lumea Hollywood-ului, precum precum Manu Benett din celebrul serial Spartacus,  Robert Knepper din Prison Break sau Hodor-Kristian Nairn din Game of Thrones. Nu vă este suficient? Ce-ar fi să dați mâna cu Zmenta din Zmenta's Show, sau să vă reamintiți glumele voastre preferate din RObotzi cu cei de la Creative Monkeyz?




Dacă preferați cosplayul (ca și mine) veți avea ocazia să vă pozați chiar cu Tine Marie Riis. Printre realizările ei cele mai importante din acest domeniu se numără cosplaying League of Legends, Legend of Zelda, World of Warcraft sau chiar Tokyo Mew Mew.

După cum vedeți, ediția din acest an va găzdui multe dintre vedetele voastre preferate, dar asta nu este tot! La fel ca și anul trecut, evenimentul va găzdui și câteva recuzite de film, și vă oferă ocazia  să vă pozați LIVE cu originalul și celebrul Tron de fier din Game of thrones (Urzeala Tronurilor).




Dacă voi putea ajunge la East European Comic Con în perioada 8-10 Mai, aș căuta ca bezmetica să văd dacă îl pot găsi pe cosplayerul meu favorit, pe nume Damien Valtiel, fiindcă face cele mai bune imitații Levi Ackerman din Shingeki no Kyojin/ Attack on Titan. A mai fost prezent la eveniment și sper din tot suflețelul meu să-l găsesc și anul acesta, pentru a-i cere un autograf..și o poză..bine, multe poze.

REPET: East European Comic Con la Romexpo, în București - pe 8-10 Mai - Nu mai pierdeți timpul și spor la Bilete !



miercuri, aprilie 29, 2015

Toată lumea mă întreabă...

De când m-am mutat la Craiova, acum aproximativ cinci ani, mi s-au adresat în repetate rânduri, aceeași întrebări: Ce cauți în Craiova?  SAU  De ce tocmai Craiova?
Da. Fix așa, cu accent pe ce sau pe tocmai. Recunosc, că cea de-a două variantă mă nedumerește, de fiecare dată. De ce? Pentru că îmi crează impresia că persoana cu care vorbesc, crede că trăiește într-un oraș mediocru, iar eu aș fi un fel de OZN, care și-a greșit traiectoria. Nu este deloc așa. Tind să cred că poate aceste persoane au impresia că iarba vecinului o fi mai verde, o fi.. dar de unde provin eu, aproape că nu mai există nici un fir de iarbă.

Ca să încep cu începutul:
Sunt o fată, care la vârsta de nouăsprezece ani s-a relocat la Craiova, pentru studii (și nu numai). Am făcut cunoștință cu acest oraș superb, grație internetului unde am avut norocul de a cunoaște o anumită bloggeriță,  dar care pe atunci încă nu avea blog.
Nu avea blog, dar era una bucată olteancă multitalentată: picta, scria cu viteza unui tren japonez, făcea ilustrații, desena și devora cărți pe nesăturate (toate astea și în prezent). Ținând legătura cu ea, am început să ne vizităm reciproc. Având în vedere, că după absolvirea liceului m-am mutat imediat la Craiova, vă dați seama cui i-a plăcut mai mult și unde.

Pot spune, că încă din primele zile de după relocare și până în prezent, aud încontinuu aceeași  întrebări: Ce cauți în Craiova?  SAU  De ce tocmai Craiova? Mi-am dat seama că sunt un fel de Englishman in New York, ca în melodia celebră a lui Sting, o fată din Crișana în Oltenia.

Motivele pentru care am decis să mă mut la 300-și-ceva de kilometri depărtare de casă, la polul opus regiunii mele, sunt multe, dar mă voi axa strict pe cele care țin de orașul în sine.


Primul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la Craiova, este verde. Pare nostim și banal, dar așa este. M-a impresionat enorm cu numărul mare de parcuri, piețe frumos amenajate și spații verzi la fiecare colț. Parcul Tineretului, Parcul Agronomiei, English Parc, Grădina Botanică și nu în ultimul rând, Parcul Nicolae Romanescu, ca să enumăr doar câteva; apoi este Piața Mihai Viteazul sau Piața Willam Shakespeare. Toate aceste locații merită vizitate, admirate și fotografiate din plin.
Dacă ți-ai dedica câte puțin din timpul tău pentru  a cunoșate acest oraș, vei descoperi multe comori ascunse, unele la vedere, altele la propriu.

Parcul Tineretului este locul perfect pentru părinți copii, fiind un imens loc de joacă, foarte frumos amenajat. Este locul perfect unde să-ți duci mititelul să-și consume energia în exces, iar tu să te relaxezi la o cafea sau o înghețată, de ce nu?

Parcul Agronomiei  a primit, în cele din urmă un makeover, și în sfârșit arată ca genul de părculeț perfect, unde toate categoriile de vârstă pot savura liniștiți o cafeluță, alături de ziarul local și oțâră taină. Aici toate lumea are ocazia de a admira picturile de pe Zidul Europei sau superbele statui care au fost amplasate atât prin Parcul Agronomiei cât și prin Piața W. Shakespeare. Statuile respective provin din partea Casei de cultură TRADEM, care a organizat în repetate rânduri, Simpozionul ”Drumuri Brâncușiene”, la care sculptori din cinci țări s-au trudit chiar doisprezece ore pe zi, pentru a realiza aceste opere de artă.


 English park încântă locuitorii orașului în fiecare an, cu cele mai superbe amenajări florale, inclusiv magnolii, zambile și lalele intens parfumate.

 Grădina Botanică este micul paradis al oricărui iubitor de verdeață. Să vă dau un pont: dacă prindeți perioada potrivită, aveți șanse să savurați și câteva mere verzi, bune și zemoase chiar din livada proprie a grădinii.


Parcul Nicolae Romanescu este giuvaerul de pe coroană. Știați că este cel mai mare parc natural din estul Europei? Are o suprafață de 96 de hectare și 112 ani de existență.
Inițiat de către primarul Craiovei cu același nume: Nicolae P. Romanescu, proiectată de către arhitectul francez Edouard Redont și premiată cu medalie de aur  la Expoziția Universală de la Paris în anul 1900. A fost finalizat în trei ani, iar în prezent se află în curs de renovare. După 112 ani vă dați seama că era și timpul, dar chiar și așa farmecul parcului a rămas neschimbată și continuă să-i lase pe toți craiovenii și turiștii deoportrivă, cu amintiri de neuitat. Cu atracții precum Podul suspendat, Castelul fermecat, Debarcaderul, Hipodromul, peste 250 de specii de arbori și arbuști, Grădina zoologică, Palatul Bibescu unde a fost găzduit și domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Foișorul Belvedere, Lacul imens a cărui sursă de apă izvorește chiar din pârâul Valea Fetei, pistă de biciclete.. este imposibil să nu rămâi îndrăgostit de acest colț de Rai pe Pământ. Mă voi opri aici la capitolul verde, fiindcă mi-ar lua mult prea mult să vă povestesc despre fiecare..


O altă nestemată din cufărul de comori ale Craiovei este Centrul Național de Educare Canină, de unde provin cei mai talentați patrupezi ai României, specializați pe căutare-salvare. Este primul astfel de centru recunoscut oficial în România, în 1984. De atunci și până în prezent CNEC a dovedit atât Craiovei, cât și lumii largi că patrupezii săi își merită titlurile de campioni naționli și internaționali.


Craiova nu mai este orășelul adormit, așa cum mi s-a părut a fi înainte. Poate că și eu eram prea lentă în a-i descoperi frumusețile, dar așa suntem noi ardelenii.. mai lenți. Mi-a luat ceva vreme până să descopăr că acest oraș ascunde mult mai multe surprize. Apoi am înțeles că, defapt, se aflase într-o stare de hibernare, dar s-a trezit acum, cu forțe noi.

De ceva timp, au început să apară mici/mari schimbări în ceea ce privește partea estetică a  orașului. Piața William Shakespeare s-a îmbogățit cu noi statui, grație CCTD; Centrul Vechi a fost reabilitat complet, oferind spațiu ideal pentru antreprenori să-și deschidă micile cafenele și magazine. 


Chioșcurile și magazinele din tot orașul au fost renovate, iar problema infrastructurii este în curs de rezolvare prin construirea unui pasaj, pod și parcări subterane.  S-a inaugurat primul (și sper că nu singurul) mall al Craiovei la Electroputere, șinele de tramvai sunt în curs de renovare, iar ceea ce mă bucură cel mai mult, este că și zona Cernele unde stau, a început să primească atenția bine-meritată. Sunt foarte sigură că lista nu se va opri aici.
Odată cu aceste schimbări în bine, craiovenii au considerat că orașul lor merită și mai mult. Merită un titlu și nu unul oarecare: merită titlul de Capitala Culturală Europeană.
Acesta este un alt motiv pentru care iubesc Craiova. Locuitorii săi nu sunt genul de oameni care se mulțumesc doar cu bine, ci se luptă pentru și mai bine.

Revin puțin la întrebările care mi s-au pus: Ce căutam în craiova? Căutam un nou început. De ce tocmai Craiova? De ce NU?! Craioveni, trezirea! Orașul vostru (acum și al meu) este o bombă culturală, cu evenimente peste evenimente, care dovedesc acest lucru.

Ca să menționez doar câteva:
Târgul meșterilor populari este probabil favoritul meu. Ador obiectele lucrate manual, preparatele tradiționale car mă fac să salivez și voia bună. Faptul că în acest an se va organiza cea de-a 38-a ediție, spune destul de multe. O aștept cu nerabdare, ca în fiecare toamnă.
Apoi, Filarmonica Oltenia  oferă tot timpul cele mai spectaculoase concerte de muzică clasică, uneori chiar și cu invitați celebri, precum Jangwon Seo. Prezența sa la Filarmonică a fost posibilă mulțumită Asociației Interculturale Româno-Coreene din Craiova .


 Capitala Olteniei are de asemenea, o instituție. O instituție publică ce și-a asumat sarcina, încă din anul 1973, de fi cea mai râvnită luptătoare în cursa pentru reînvierea culturii în Craiova.
Este vorba despre Casa de cultură Traian Demetrescu  a cărui sediu se află chiar în fosta locuință a poetului pre-simbolist român. Această instituție și echipa sa au scop organizarea unei multitudini de evenimente și de workshop-uri, promovarea talentelor locale, iar pe alții să-i ajute și le descopere. Eu personal am participat la Cursul de Fotografie organizat de către Bogdan Dănescu, unde am învățat toate chichițele unui aparat foto. Am participat și la atelierul de scrapbooking a lui Veronica Svanström , unde mi-am retrăit amintirile copilăriei, creând mici opere de artă prin decupaj și distrându-mă de minune.


Casa de cultură TRADEM  este cel mai mare susținător al tuturor artiștilor, din toate categoriile de vârstă, care-și doresc să iasă din anonimat. Nu demult, chiar bloggerița despre care v-am povestit și-a avut primul vernisaj de pictură, la CCTD. Nu este singura artistă căreia i s-a îndeplinit acest vis. Echipa casei de cultură vor face mereu tot posibilul pentru a scoate în evidență, pentru a promova, pentru a lansa și pentru a conserva valorile culturale ale Craiovei, în scopuri educaționale. Cei de la Casa de cultură Traian Demetrescu luptă pentru o Craiova culturală!

Apropo, ca fapt divers: de când m-am mutat la Craiova, am adoptat și eu oarecum, unele elemente ale religiei Ortodoxe. Ceea ce înseamnă că am început să mănânc puțin mai altfel. Țin zile de post, în care nu consum carne, mănânc mai des pește, (încă nu m-am împăcat cu zeama de varză), iar aceste schimbări au făcut minuni pentru silueta mea și sunt foarte fericită!

Trebuie să recunosc, că eu, mai lentă fiind, poate că voi ține pasul ceva mai moderat cu toate schimbările care se produc/se vor produce în Craiova, dar îmi place așa. Orașul evoluează pe zi ce trece, iar eu voi continua să-i descopăr comorile, vechi și noi, în ritmul meu. Aștept cu nerăbdare să văd cât se va schimba orașul, în următorii șase ani. Chiar cred că mergând pe drumul culturii și al arhitecturii moderne, orașul va merita din plin titlul de Craiova Capitală Culturală Europeană 2021.


Dar știți ceva? Mă întristează să aflu, că majoritatea țării și a craiovenilor cred că orașul nu merită mare atenție, așa că vă invit pe toți bloggerii Olteni și deoprotrivă, să scrieți la inițiativa CCTD și Blogal Initiative, despre motivele pentru care iubiți Craiova!

Poate că pe mine nu m-a făcut mama oltean, dar m-am făcut singură, cu acte-n regulă și cu vocabularul însușit, sunt legal alien și fericită că pot numi Craiova a două mea casă.